Arhive

Evaluarea initiala in programul NACD

Pe 22 mai 2012 am avut prima evaluare in cadrul programului NACD, care ne permite sa vedem starea Ecaterinei si care sunt exercitiile pe care ea trebuie sa le faca.

Evaluarea a facut-o Bob Doman, care mie personal mi-a lasat o impresie excelenta. Este un om cald dar realist, care pune tot sufletul in ceea ce face si pe care il intereseaza in primul rand binele copilului. Nu se impiedica in etichete. Mi-a spus, atunci cand l-am intrebat cum crede ca va evolua Cati vis-a-vis de diagnosticul ei, ca pentru el diagnosticul exista doar o secunda, atunci cand il aude prima oara. Apoi ia copilul ca atare, si porneste sa-i rezolve problemele lui personale, sa ii descopere propriul lui ritm si potential. De aceea programul NACD al unui copil nu poate fi transferat altuia, pentru ca este construit pe problemele specifice ale copilului respectiv.

Dintre problemele Ecaterinei, s-au evidentiat urmatoarele:

  • nu foloseste decat vederea periferica in cea mai mare parte, si am primit exercitii menite sa o ajute sa focalizeze;
  • creierul ei nu percepe bine partile corpului, de aceea nu le poate folosi sau coordona cum se cuvine; vom face exercitii care sa o ajute sa isi „simta” corpul pentru a-l putea coordona de la nivel central;
  • vom face exercitii prin care va invata sa se tarasca (si pentru ca ea are tendinta de a se deplasa prin rostogolire, avem de confectionat un dispozitiv special care sa o impiedice sa se rostogoleasca, si sa o stimuleze sa se tarasca);
  • vom face exercitii pentru stimularea aparatului vestibular si de stimulare senzoriala;
  • vom face exercitii pentru stimularea cognitiva;
  • vom face exercitii pentru ca Ecaterina sa poata vorbi la un moment dat.

Toate aceste exercitii se fac cu o anumita durata si frecventa (de un anumit numar de ori pe zi, un anumit numar de minute) si doar atunci cand sunt facute cu consecventa sunt eficiente.

Noi am semnat o clauza de confidentialitate, de aceea nu putem trimite mai departe exercitiile persoanelor interesate, insa voi face un update preiodic asupra progreselor Ecaterinei, pentru ca voi sa puteti urmari eficienta programului.

Am citit de curand un articol in care metoda Doman era considerata metoda cu cele mai bune rezultate in recuperarea persoanelor cu dizabilitati. Merita investigata daca sunteti interesati si indepliniti urmatoarele conditii:

1. Sunteti dispusi sa lucrati din greu, zi de zi, luna de luna cu copilul;

2. Cunoasteti limba engleza bine;

3.Va permiteti sa investiti ~220 de dolari lunar in terapia aceasta, in afara de cei 950 de dolari, cat este evaluarea initiala.

Au programe execelte pentru copii cu paralizie cerebrala, autism, sindrom Down. Merita sa aruncati o privire peste marturiile  parintilor si sa va abonati la newsletter-ul lor.

Va pot raspunde la intrebari daca, bineinteles, stiu raspunsul 🙂

Anunțuri